Biserica Adventista Romana - Roma

Probleme cu auzul din cauza mp3-ului

Trauma sonoră poate apărea mai ales când tinerii merg pe stradă sau circulă cu metroul, unde zgomotul ambiental este foarte mare, susţin specialiştii ORL

Îi vezi pretutindeni cu o pereche de căşti în urechi şi cu volumul dat la maximum. Îşi bâţâie capul fără să ştie ce pericole se ascund în spatele sunetelor. Din ce în ce mai mulţi adolescenţi au de suferit de pe urma volumului dat la maximum atunci când ascultă muzică la MP3.

Un studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea din Michigan din Statele Unite ale Americii arată că numărul celor cu afecţiuni de auz a crescut înfiorător. Astfel, un adolescent din cinci are probleme, relatează HealthDay.com.

Numărul tinerilor care acuză difi-cultăţi de auz este cu 30 la sută mai mare, comparativ cu anul 2006, atunci când acelaşi grup de cercetători a realizat un studiu similar. Pentru această cercetare, au fost colectate date de la aproape 4.000 de adolescenţi, comparându-le performanţele auditive cu cele ale lotului de aproape 3.000 de tineri, analizaţi în anul 2006.

Dacă, în primul grup, 14,9 la sută aveau probleme de auz la o ureche, în cel de-al doilea, 19,5 la sută aveau probleme similare.

Problemele de auz au fost înregistrate mai frecvent în rândul băieţilor, iar experţii spun că acest lucru se datorează MP3-ului, al cărui volum este dat la maximum, reiese din raportul publicat în “Journal of the American Medical Association”. “La vârsta adolescenţei nu se poate vorbi de probleme de auz cauzate de trecerea timpului, ci de volumul asurzitor folosit de tineri pentru a asculta muzică”, spune Paul R. Kileny, profesor de audiologie la Universitatea din Michigan.[…]

Sursa: Gandul