Biserica Adventista Romana - Roma

Luminand in intuneric

… În mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca
nişte lumini în lume. – Filipeni 2,15
Câte feluri de lumină cunoşti? Există lumină de stradă, lumină de circulaţie,
lumină de la blitz şi lumină de noapte. Mai este şi lumină pentru cercetare,
lumină neon, lumină de refl ectoare şi lumină de scenă. Şi mai sunt
şi naruri (de auto), lumină de spate (roşie la auto), lumină semnalizatoare şi
obişnuita lumină din cămin.
Unul dintre cele mai interesante tipuri de lumină este semnalul luminos
folosit la faruri. În vremurile din vechime, în fi ecare seară se aprindeau focuri
spre a avertiza vasele de pe mare. Mai târziu, s-a folosit lumina cu gaz şi,
desigur, că azi se foloseşte electricitatea.
Mai există un alt fel de lumină folosită în unele dintre cele mai sălbatice şi
îndepărtate regiuni ale pământului, unde nu există electricitate. Aceasta este
lampa aga, inventată de Nils Gustav Dalén din Stockholm, Suedia, a cărui zi
de naştere este astăzi.
Lămpile acestea folosesc gaz de acetilenă lichefi at, care este păstrat sub
presiune în butelii. Supape acţionate de soare controlează scurgerea, contractându-
se la întuneric, îngăduind trecerea gazului spre arzător şi lărgindu-se
când apare lumina zilei, oprind scurgerea.
Această lumină remarcabilă a făcut posibilă funcţionarea farurilor în locuri
unde oamenii nu puteau trăi. Fără îndoială că mii de vieţi au fost salvate
de la naufragiu prin aceste lumini.
Crezi tu că Pavel s-a putut gândi la aceste faruri când a vorbit despre
creştinii care luminează ca lumina într-o lume întunecată şi păcătoasă? Este
posibil ca viaţa noastră să răspundă în mod automat întunericului păcatului
şi disperării din jurul nostru, trimiţând o mărturie luminoasă despre puterea,
bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu.
Vedeţi, când se face întuneric, felinarul nu se afl ă acolo spre a se jeli. El
nu-şi pierde nădejdea, nici nu se îngrijoarează cu privire la vase care ar putea
naufragia ori la furtuni care ar putea să vină. În loc de toate acestea, el îşi aprinde
lumina spre a arăta calea.
Aceasta este ceea ce Dumnezeu aşteaptă şi de la noi. Nu foloseşte la nimic
a blestema întunericul. În loc de aceasta, aprinde lumina ta. Cu cât va fi mai
întunecoasă situaţa din jurul tău, cu atât mai strălucitoare va lumina lumina ta.
Cu cât noaptea este mai întunecoasă, cu atât mai mult este nevoie de lumina ta.
Vrei să fi i, începând de azi, o lumină pentru Isus?

sursa: respiro.ro