Iertare sau pedeapsă?

În timpul apostaziei poporului Israel, Dumnezeu a chemat în repetate rînduri şi cu stăruinţă pe poporul Său să-şi recunoască
nelegiuirea şi să se întoarcă la El (Ier. 3, 12-14). Dar ei au refuzat invitaţia Lui plină de bunătate (Ier. 5, 3). O atitudine de nepocăinţă, ce-şi bate joc de iertare, face ca pedeapsa să fie inevitabilă (Ps. 7, 12).

Deşi Dumnezeu este milostiv, El nu poate ierta pe aceia care se ţin strîns de păcat (Ier. 5, 7). Iertarea are un scop. Dumnezeu doreşte să-i transforme pe păcătoşi în sfinţi. “Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertînd” (Is. 55, 7). Solia mîntuirii Sale sună clar în toată lumea: “Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mîntuiţi, toţi cei ce sînteţi la marginile pămîntului! Căci Eu sînt Dumnezeu şi nu altul” (Is. 45, 22).